It Must be the Colors

Mango jeans, Vero Moda jumper, Steve Madden sandals, Zara bag

A fost o perioada in viata mea, pe la inceputul facultatii mai precis, in care eram ferm convinsa ca negrul e culoarea mea. E adevarat, eram mult mai blonda si se potrivea dar ieseam dintr-o perioada a adolescentei in care orbecaiam in cautarea stilului, marcat pe vremea aceea de roz si de dorinta de atentie..
Si astfel am gasit solutia radicala: negrul! Am curatat dulapul si am scapat de toate fustele-batiste, topurile cu vedere la abdomen si restul nebuniilor pe care le imbracam la 17 ani si am facut loc camasilor, puloverelor in anchior, rochitelor romantice, tricourilor basic. Ajutata bineinteles de faptul ca incepusem sa citesc Harper's Bazaar in loc de Popcorn iar internetul incepuse sa devina o sursa viabila de informatii in acest domeniu, am inceput sa descopar farmecul unei simple rochii negre asortata pantofilor rosii, a bijuteriilor pretioase in fata gablonturilor, a pantalonilor palazzo, esarfelor de matase si al accesoriilor de calitate.
Patrundeam intr-o alta lume si cu cat ma documentam mai mult si aflam povestile din spatele personalitatilor, a designerilor si fotografilor care au revolutionat lumea modei, realizam incantata ce modalitate puternica de expresie personala si artistica o reprezinta aceasta! O forma de arta! O simpla rochie de seara are capacitatea de a tese intrigi, starni pasiuni si de a evoca in fapt o intreaga poveste!

Dupa perioada aceea de tranzitie, simtind potentialul limitat al negrului am inceput incet, incet sa reintru in jocul culorilor. Si ce joaca delicioasa! Mai ales acum, cand regulile modei s-au relaxat si nu mai tine decat de imaginatia ta sa creezi o tinuta care sa vorbeasca despre tine!

E adevarat, dragii mei cititori, stilul se dobandeste, se educa! La fel cum iti cultivi bunele maniere sau iti sporesti bagajul de cunostinte! Pana si un talent nativ, precum voce frumoasa, neexploatata si fara munca sustinuta nu-si va atinge niciodata potentialul maxim, nu-i asa?